Religia

Structura populației în funcție de religie

Religia (culte)

Nr. de persoane

Procent %

Ortodoxă
2941
91,2%
Penticostali
191
6%
Baptiști
78
2,4%
Adventiști
14
0,4%
Alte religii
-
-
Total
3224
100%

Lăcașuri de cult din comuna Bretea română

Biserica ortodoxă din Bretea Română – nu se cunoaște data construcției; probabil la mijlocul secolului al XVIII-lea. Se găsește în partea de sud a satului lângă drumul comunal spre satul Gînțaga. Aici se găsește și cimitirul satului. În sat au existat și locuitori maghiari de religie reformată; cu timpul au dispărut iar biserica lor din centrul satului a ajuns în stare de degradare. În anul 1978 credincioșii ortodocși din sat au cumpărat-o și au refăcut-o devenind biserică ortodoxă. A fost sfințită în anul 1981. Biserica veche, ortodoxă, a rămas în paragină. Actualmente în biserica din Bretea Română slujeste preotul Coposescu Doinel, originar din Bretea Română.

Biserica ortodoxă din Covragiu a fost construită la mijlocul secolului al XVIII-lea, când locuitorii au coborât de sub dealul unde se afla satul Bercu și s-au asezat pe vatra actualului sat. Este construită din piatră, cărămidă și acoperită cu țigla. A fost renovată în 1921 și 1973. În ea slujeste preotul Vâlcelan Doinel, originar din Covragiu.

Biserica ortodoxa din Gînțaga a fost construită în 1938 pe locul unei foste biserici din lemn. Are forma de cruce, fiind construită din cărămidă, piatră și acoperită cu tablă, iar preot este Vâlcelan Doinel, din Covragiu.

Biserica ortodoxa din Vîlcele a fost construită în anul 1904, din piatră, cărămidă și acoperită cu țiglă. În sat este și o biserică greco-catolică, aflată în ruină .Din lipsă de credincioși, nu a mai fost folosită din 1950, (in 1700 erau 15 familii cu 60 persoane). Slujba religioasă este oficiată de către preotul Mija Ioan din Vîlcelele Bune.

Biserica din Bățălar a fost construită în 1938 din piatră, cărămidă și acoperită cu țiglă și tablă (turnul). A fost renovată de mai multe ori, ultima dată în 1995. Slujeste preotul Mija Ioan din Vîlcelele Bune.

Biserica ortodoxa din Ruși este construită sub formă de navă după tipurile vechi de biserici. Nu se cunoaște data precisă a construcției – probabil mijlocul secolului al XVIII-lea. Este din cărămidă, piatră și acoperită cu țigla și tabla (turnul).

Biserica din Vîlcelele Bune – se presupune ca a fost construită la mijlocul secolului al XVIII-lea și este din piatră, cărămidă și acoperită cu țiglă iar turnul cu tablă.

Biserica greco-catolică din Ruși. În sat există o biserică greco-catolică, ruinată complet; (la începutul secolului al XVIII-lea erau 35 de familii cu 130 membri). În biserică slujeste preotul Mija Ioan, domiciliat în sat.
Pe actuala vatră a satului Ocolisul Mare a fost construită o mănăstire în jurul căreia s-au adunat, cu timpul, oamenii din valea Moruzului. Mănăstirea a devenit biserica localnicilor până în 1865, când a ars împreună cu 90 de case din sat. S-a restaurat prin contribuția și la îndemnul preotului Popovici Lazar, bunic după mamă, al fostului prim – ministru dr. Petru Groza (din Bacia).
Biserica este construită din piatră și cărămidă, având zidul gros de 1 m. Este acoperită cu țiglă iar turnul cu tablă zincată. Nu se cunoaște anul zidirii. A fost renovată în 1937 și 1950. Preot este Coposescu Doinel din Bretea Romana.

Bisericile din Măceu – locuitorii satului Măceu locuiau la început mai aproape de albia Streiului iar asezarea se numea “Cărămizi”. Apoi, ei s-au retras pe actuala vale a Măceului, mai spre pădure unde și-au construit o biserică din lemn. Aceasta a fost incendiată de către locuitorii satului Silvasul de Jos, din cauza unui litigiu pentru câteva hectare de pădure.
Biserica ortodoxa din Măceu. Actualmente, în Maceu există două biserici – una ortodoxă construită, probabil, la mijlocul secolului al XVIII-lea (din piatră, cărămidă, țiglă, tablă) și una greco-catolică, construită în anul 1909.
Bisericii ortodoxe din Măceu i-a fost donată, în anul 1656, de către voievodul Gheorghe Ștefan “Cazania lui Varlaam”.
Familia de carturari: Aron, Nicolae și Ovid Densusianu iși au originea în Măceu; bunicul lor s-a numit Vizante Pop si era din acest sat.
Aproape jumătate din locuitorii satului au fost greco-catolici (în sec.al XVIII-lea), dar același preot făcea, de multe ori, slujbe la ambele biserici. Astăzi nu mai există credinciosi greco-catolici.
În biserica slujeste preotul Iacobescu Zaharia din satul Grid (Calan).

Biserica ortodoxă din Bretea Streiului a fost construită în 1933, din piatră, cărămidă și țiglă. Deși satul este atestat din 1332 nu se pomenește de vreo biserică în sat. Aici existau 3 nobili maghiari care aveau, fiecare, cate 10 case de țărani iobagi români. Aceștia din urmă nu și-au părăsit credința străbună, ortodoxă. În această biserică slujește preotul Iacobescu Zaharia din Grid.

Biserica ortodoxă din Plopi – vechea biserică din Plopi a fost construită pe actualul loc al școlii primare, unde se pot vedea și urmele unui fost cimitir. În 1891 biserica veche nu a mai corespuns cerintelor și s-a construit actuala biserică în formă de corabie. Materialele folosite au fost cărămida, țigla și tabla. În decursul timpului a fost renovată de mai multe ori, ultima dată în anul 1985.
Satul este păstorit de către preotul Vâlcelan Doinel din Covragiu.

1 Monumentul eroilor din Bretea Romana
2 Monumentul eroilor din Vilcelele Bune
3 Cruce la drum in Gataga
4 Biserica din Gantaga
5
6
7
8
9
91
92
previous arrow
next arrow

Cinstirea eroilor este un fapt extrem de prezent în toate satele comunei.
Pretutindeni, în mici piațete, la rãscrucea drumurilor și în cimitirele satelor întâlnești monumente, troițe, cruci ridicate spre amintirea și recunoștința celor care au luptat și au murit pentru țarã.